Ne mor oameni in Irak si Afganistan, pe capete.
Si ma intreb de ce?  Ce treaba avem noi acolo?
Sigur, pentru militarii care risca o astfel de misiune, e alba-neagra, adica, daca scapa, se aleg cu niste bani pe care nu-i fac in Romania, decat intr-o viata intreaga, dar daca nu scapa…
Dotarea armatei, cu care isi permite sa mearga intr-un teatru de razboi real, lasa de dorit, incapatanarea Romaniei de a-si arunca fiii intr-o mocirla plina de mine antipersonal, este un mare semn de intrebare referitor la cum ne vedem conationalii in situatii dificile.
As intreba pe oricare dintre diriguitorii romani de azi, daca si-ar lasa fiul sa mearga in Irak sau Afganistan?
Normal, raspunsul ar fi nu, pentru ca odraslele sefilor nostri de azi nu simt nevoia unor castiguri cu asemenea riscuri.
Nu putem numi aceasta activitate militara, o prostitutie oficiala?
Asa cred eu ca se numeste!

Toata lumea buna din media se da in vant dupa evenimentele care contin jafuri, crime spectaculoase, varsari de sange, taxe de protectie, violuri romano-italiene, pentru ca e o criza acerba si aici pentru rating, pentru trafic, pentru audienta. O bade, de la o antena, de cateva saptamani incoace, nu mai stie decat sa-si educe cocalarii ca e bine sa ai la tine tot felul de arme, ca in tara asta altfel nu se poate.
As dori, impotriva “trendului” jurnalistic actual, sa va prezint un ingeras de fata, de numai 11 ani, care munceste acerb de peste 5 ani intr-un domeniu in care se razbeste cu greu, unde daca parintii nu au bani si cunostinte, e imposibil sa mergi prea departe.
Si totusi ea a reusit si sunt sigur ca va reusi, pentru ca talentul ei inegalabil, vocea ei care trece prin tine cand o asculti, usurinta adaptarii la tonalitati, felul in care simte ritmul oricarei acompanieri orchestrale, face din acest ghemotoc de fetita, un mediu muzical de exceptie.
Este, impreuna cu parintii si bunicii ei din Orastie, o mai veche cunostinta si la fiecare intilnire imi da un fel de imbold, parca ma impinge inainte, spunindu-mi ca viata e mai mult decat atat si ca ea mai are multe cotloane nevizitate, ca merita sa fii martorul ei pana cand vrea Dumnezeu sa-ti inchida usa.
In concluzie, la fiecare intalnire cu aceasta mica comoara romaneasca, simt ca intineresc, simt ca nu suntem noi romanii ultima speranta a lui Dumnezeu, ca avem suflete nobile cu simt si talent, iar cei care nelegiuesc prin tari straine, nu sunt ai nostri, nu sunt ai lor, ci sunt ai Domnului, pe care il si rog sa-i judece ca atare.
Aveti aici un mic exemplu din activitatea ei:

Dupa care, niste poze, facute si publicate cu acordul parintilor si bunicilor acestui mic “mare talent”, care munceste la varsta ei cu solfegii, cu partituri, cu zeci si sute de ore de pian, adaugate activitatii scolare unde rezulatatele sunt excelente.
Aici sunt trofeele ei muncite si meritate, diplome si statuete pe care multe fâţe cu ţâţe mari si cururi rotunde le obtin doar printr-o trecere sumara prin patul deciozionistului de la ‘marele juriu” sau poate nici macar…
(more…

Asa arata un drum cu zapada, care leaga Westendorful de pensiunile din jurul lui:

Cateva pensiuni:
(more…

Daca am promis, nu vreau sa fiu mojic, asa ca ma tin de cuvant si continui cu impresiile din Austria.
Cat despre poze, as prefera sa le pun pe toate intr-un singur post si cu mai putine comentarii.
Parerea mea este ca un post cu foarte multe randuri scrise este plictisitor, iar cel care intra la tine pe blog, daca nu ti-e dator, nu sta sa citeasca pana la capat. Sebi zice ca din contra trebuie scris cat mai mult , iar Denisa e de acordeon cu mine, ca postul trebuie scris concis din cat mai putine si convigatoare cuvinte.
Greu de facut asta, cand ai de povestit ce-i vazut in Tirol. Asa ca, dragilor mei, imi cer scuze ca tra sa scriu mai mult, dar nu poti zugravi o zona, un peisaj, o urbe si mai ales un tinut atat de frumos in prea putine cuvinte, asta daca nu esti vreun geniu literar.
Aici as vrea sa scriu despre cat pot fi austriecii de neglijenti cu drumurile din jurul statiunii. Adica ei, in mod deliberat nu curata zapada pana la pamant, dar in fiecare dimineata, te poti trezi pe melodia de avertizare a plugurilor de dezapezire. Si te intrebi ce vor sa curete? Pai curata zapada, fac un fel de tunel, uneori nu te poti orienta decat dupa niste stalpi care marcheaza limitele laterale ale drumului, batatoresc zapada existenta, dar o dau la o parte pe cea care este in plus. In acest fel ei creaza niste drumuri de zapada, practicabile fara nici o problema pentru masini, dar mai ales pentru saniile trase de cai, sanii care fac deliciul turistilor din toate tarile, care vin sa se distreze acolo.
Deasemenea, daca iti arunci o privire de ansamblu, vei vedea ca in jurul Westerndorfului, exista o ampla ramificatie de drumuri de acest fel, care duc, fiecare catre una sau mai multe casute de vis.
Toate aceste casute, sunt de fapt pensiuni, acestea reprezentand aafacerea de baza a localnicilor din zona, ele sunt construite dupa niste rigori clare, adica in stil Tirolez, si nu trebuie sa depasesca un anumit numar de locuri de cazare.
Interesant este faptul ca primaria nu accepta dezvoltarea marilor concerne de turism in zona si acesst lucru cred ca-i confera sarmul si pitorescul de care se bucura cat si prosperitatea localnicilor care sunt feriti de concurenta neloiala la care ar trebui sa faca fata altminteri.
Vara, fiti siguri ca fiecare din potecile inzapezite pe care vi le-am descris, sunt niste drumuri asfaltate, pe care primaria le pune la dispozitia fiecarui mic investitor in turism.
Si daca zici drum in Austria, acolo sigur este si apa curenta, canalizare, curent electric si poate si gaz.
Greu de crezut, dar totusi adevarat, asta e si motivul pentru care am numit aceste locuri “de basm” sau “de vis” si cred ca nu -am inselat deloc.

3, pentru ca e al treilea post despre Austria, in urma vizitei din 13-15 februarie la Westerndorf, in inima Tirolului. Si o sa mai fie, ca tare mi-a placut!
Daca in postul trecut m-am referit la conditiile exceptionale in care se poate circula pe o autostrada, in conditii de iarna, acum as vrea sa ma opresc asupra atmosferei dintr-o crasma postata in apropierea plecarii la ski a turistului langa o baza de telecabine, teleski si telegondole.
Se stie ca reteaua, asemenea unei panze de paianjen, formata din cablurile care te poarta pe unde vrei si pe unde nu vrei in cabine colorate si foarte comode, este vasta, acoperind cateva sute de kilometri, putand sa admiri peisaje de basm, dar mai ales, esti dus in varful muntelui, de unde iti dai drumul cu schiurile sau plansa in orice directie vrei, pentru ca sunt o gramada, si ori unde ai ajunge, gasesti o varianta sa te intorci acolo de unde ai plecat. Reintors, dupa cateva ore de dat pe zapada, trebuie neaparat sa intri intr-un barulet, sa bei un ceai, o tarie, sau de ce nu o bere, daca esti profesionist, iar in Austria nu ai cum sa ratezi renumita lor bere.
In Westendorf, am intrat intr-un, sa-i zicem bar, care se numeste “Papala pub”, construit in stilul inegalabil al zonei, din piatra,caramida si lemn, in care intri dupa ce urci niste scari, iar care la intrare, are un supotr din lemn pentru schiuri sau planse, care le lasi acolo, fara sa le pui cablu cu lacat ca la noi. Am intrebat pe gazda noastra, Lucian, daca nu se fura, dar din statisstici se zice ca nu s-au inregistrat reclamatii si mai mult decat atat acesta ne-a marturisit ca plecand de acasa, inainte cu doua ore, nu si-a incuiat usa de la casa, conform unei traditii mai vechi pe care cu greu a deprins-o, de cand sta aici.
In barulet, atmosfera draguta, multi oameni fericiti, fara ganduri despre bugetul tarii de bastina, se vorbea mai mult olandeza (cred) decat germana, pe toate mesele era bere, si pe toate feţele era un zambet si o satisfactie care nicicum nu te trimitea cu gandul acasa, la nevoile si grijile cotidiene.
Muzica, era de genul vals saltat sau cum se mai auzea pe la noi, Ritz-n-tzop? Nu stiu daca am scris bine ce am vrut sa exprim, dar brasovenii si sibienii sigur si-au dat seama.
Dupa ce am comandat o tura de bere, am fost serviti de o fatuca romanca,(una din cei 5-6 romani care locuiesc si muncesc acolo) cu o bauturica semi-tarie asezonata de un fruct in micutul pahar, pe care ne-a oferit-o din partea ei, ca sentiment patriotic, dupa care o echipa de promoteri de la firma Bacardi, ne-au oferit cate un pahar din bautura lor, cu cuburi de gheata, timp in care ne-u cerut permisiunea sa ne fotografieze, sa aparem pe site-ul lor, la care sigur ca nu am avut nimic impotriva.
Mai e o chestie, pe care nu o prea vezi pe la noi, un joc, care mi s-a parut interesant, desi cam copilaresc, e sa dai cu un ciocan in niste cuie, intr-un butuc pus de patronul barului, iar cel care introduce din cele mai putine lovituri cuiul pana cand nu se mai vede, castiga mica competitie dintre doi sau mai multi participanti, si poate fi mobilul unui mic pariu pe bautura cumparata de la acel bar.
Jocul e gratuit pentru consumatori, iar ciocanul este unul de dulgher, iar parte cu care se loveste cuiul este cea ingusta!
Ce sa mai zic, fara comentarii, a fost dragut, ne-am distrat bucurandu-ne de felul in care se bucurau si ceilalti, de seninatatea oamenilor din jur, de simplitatea lor, de puritatea lor, de inocenta lor la urma urmei.
A urmat sa vizitam un magazin pentru a face cumparaturi si pentru acolo, dar si pentru acasa, dar despre asta intr-un post viitor, asa cum am promis.

Am promis sa revin cu impresii din Austria si o fac acum pentru un episod petrecut pe autostrada, in apropiere de Salzburg, undeva pe langa granita Austriei cu Germania.
Relieful din aceasta zona este framantat, autostrada urca in munte si fara sa-ti dai seama ajungi la altitudine, iar daca este si iarna, te poti trezi cu schimbari bruste de temperatura, cu precipitatii, asa cum am patit noi, care, ruland pe o sosea uscata cu 130 km/ora, aveam sa ne dam seama dintr-o data ca fulgii de afara care aveau dimensiunile unui pachet de tigari incepeau sa umple soseaua, iar temperatura de afara scadea vizibil. In aceste conditii, am oprit pentru cateva secunde sa vedem cat de periculoasa este zapada depusa pe sosea, moment in care au si aparut doua “tancuri” de dezapezire, unul pe o banda si altul pe cealalta banda, cu plug si solutie de clor (cred) pentru topirea zapezii de pe sosea.
Am ramas interzis, adica nici nu s-a putut depune zapada aia saraca macar de cativa cm si astia au sarit repede sa o dea la o parte.
Adevarul e ca nu puteai vedea, din cauza fulgilor, mai departe de 30 de metri si aparitia masinilor de dezapezire a fost o linistire si cu totii am luat-o in urma lor pe un drum curatat proaspat si cu o viteza destul de buna, adica 80-90 km/ora.
Asta imi aduceam aminte privind blocarea, la televizor, a Autostrazii Soarelui de la noi, dupa ce cativa fraieri au crezut ca sunt pe partie si si-au dat drumul cu masinile unul intr-altul. Asta, bineinteles, in conditiile in care cand a inceput sa ninga, cei care iau bani pentru asta trebuia sa fie cu mic cu mare sa dea zapada la o parte, sa curete, sa spele, sa faca loc.
Din pacate, la noi, vremea nefavorabila este un motiv obiectiv de producere de accidente.
Am vazut imagini la TV si nu era ninsoarea mai mare decat cea pe care am intalnit-o pe autostrada austriaca, dar la noi esti lasat sa mori sub nameti, chiar daca asta se intampla pe o autostrada.
Si ne mai intrebam de ce nu vine lumea sa ne vada frumusetile patriei, de ce nu merge turismul la noi?
Pai asta e singurul motiv, de care nu tine seama nimeni, desi toata lumea stie, si nimeni nu face nimic: INFRASTRUCTURA! Asta e cuvantul care poate salva Romanica, daca vrem turism, turisti, bani din afara, daca vrem sa fim vizitati. Altfel, se vor gasi unii sa faca turism de “peripetii”, de genul off-road, cu masini sau cu motociclete de teren.
Pana cand vom avea ce ne trebuie, eu va recomand sa mergeti la Westendorf, in Austria, unde nu sunteti in pericol cu masina indiferent de starea vremii, unde gasiti tot ce va doreste inima daca sunteti impatimiti ai sporturilor de iarna, sigur nu va fura nimeni schiurile sau plansa daca ati lasat-o in fata barului unde va puteti incalzi cu un ceai sau Bacardi, gasiti o bere de calitate la aceleasi preturi din supermarketurile romanesti, cazare la preturi mai mici decat pe valea prafovei si cel mai important, nu auziti manele, decat in cazul in care le aduceti de acasa, ceea ce nu va recomand.
Avem oameni acolo care va pot ajuta sa platiti mai putin, sa va simtiti mai bine, sa va ajute sa cunoasteti mai bine zona, sa va calauzeasca peste tot, in asa fel incat sa va simtiti ca acasa.
Incercati si nu o sa va para rau!

Diriguitorii de acum, care in urma cu cateva luni erau in opozitie, strigau pe la toate colturile electorale, cat de “jefuitoare” e taxa de poluare aplicata celor care isi aduc masini de “afara”, adica din interiorul Uniunii Europene, din care si Romanica face parte de o vreme.
Si strigau ca este exagerat si prohibitiv sa iei de trei ori mai multi bani decat se incasa pana la aceea vreme.
A venit vremea sa aflam ca de doua ori e intradevar mai putin decat imposibil.
De ce zic eu ca-i romaneasca aceasta taxa? Asa am fost invatati, de catre toti care s-au peridat la carma tarii: la inceput arunca o suma de care se sperie toti, ii lasa sa comenteze, sa se cruceasca, dupa care taie brusc o particica, pentru a te face sa te bucuri ca desi e mare, nu e exagerata ca si cea dinainte. Iar noi, prostimea, in loc sa dam cu pietre in ei, o inghitim, c-asa-i romanu’!
Ei sunt prosti? Nu, noi suntem pentru ca stam la tv. si mestecam tot ce ne baga ei pe gat!
La urma urmei, asa ne trebuie!

Am fost zilele trecute la CEC sa platesc pentru cineva o rata la un credit. Din cate stiam eu, la orice banca, in cazul in care le dai bani, nu-i prea intereseaza cine depune banii. Surprinderea mea a fost cand doamna de la ghiseu a inceput sa-mi puna la intrebari mai ceva decat la politie. Sa-i spun nr. de telefon, sa-i spun unde lucrez, adresa si-mi da si un formular pe care ma indeamna sa-l semnez, dar repede, ca mai asteptau si altii la rand. Iau formularul si-i zic cucoanei sa aiba rabdare sa-l citesc, ma uit sa vad ce scrie si ce-mi vad ochii? Una din intrebari, cica, daca-s PEP! Ma uit mai jos, ca era marcata prescurtarea cu o steluta si aflu ca PEP inseamna “persoana expusa politic”. Ne-am dat dracu’ frate, iti dai seama ce grija are CEC-ul ca nu cumva astia, adica politicienii, sa depuna bani pe numele altora si daca o fac sa se stie.
Cat de prost trebuie sa fie unul care vrea sa ascunda ceva bani, sa mearga la CEC si sa-i depuna, dupa ce completeaza un asemenea formaular.
Inca un moft birocratic, care a prelungit statul la ghiseu de la 1minut, la 10 minute.
In acest fel fratilor de la CEC, n-o sa-i ghiciti niciodata pe cei care spala bani, dar cu siguranta veti indeparta o gramada de clienti.

Am insotit copiii intr-o excursie de sfarsit de saptamana in Austria, mai precis in Tirol, am vazut ce nu credeam ca “sa eczista” numai in basme, dar si basmelee trebuie sa se inspire de undeva si cred ca Tirolul e locul lor de inspiratie.

Sigur, relieful si pozitia geografica a Tirolului ii confera avantaje greu de egalat, dar avem in tara o seama de peisaje absolut identice,  insa virgine, in sensul ca nu poti ajunge sa le vezi decat cu pasul.

Cu toate astea ei sunt cu mullt in urma noastra. Am constatat asta vazand ca acolo inca nu sunt ambuteiaje pe sosele(nu pe autostrada), lumea nu se injura, asa cum era si la noi pe vremuri, poti sa-ti lasi usa deschisa la casa pana te duci in urbe sa-ti faci cumparaturile, nu-ti fura nimeni schiurile daca le lasi in fata crasmei unde bei un ceai sa te incalzesti, nu se fura masini, multe produse culinare sunt fara e-uri, asa cum erau si la noi altadata, nu am vazut in trei zile si 2200 de km decat o masina de politie, sunt drumuri care deliberat sunt lasate cu zapada, pentru a se putea deplasa saniile trase de cai, desi masinile nu patineaza pe acolo si infiecare dimineata trece un plug si face “partie”.

Greu de inchipuit si totusi adevarat, am scris ceva dar nu totul, in speranta sa nu citeasca si romanul care nu trebuie sa ajunga acolo vreo data. Sper din toata inima sa vedeti si sa va bucurati cu totii de aceste meleaguri de basm, asa cum sper sa nu citeasca borfasii romani si postul meu sa nu fie un pont pentru ei.

Daca crezi ca un cost de transport de 200-300 de euro nu face o gaura prea mare intr-un buget de calatorie, cu siguranta celelalte cheltuieli sunt egale sau mai mici cu cele din Romania, dar satisfactiile sunt categoric de cateva ori mai mari, statiunile sunt populate de turisti din toata Europa, mai ales olandezi, toti simpatici si pusi pe o continua distractie.

Promit sa revin cu impresii si poze bineinteles.

Astia sunt cei doi blonzi cu ochi albastri, care au dat cu cutitul in inima romanului Marian!

Oare i-a gasit politia maghiara, sau au sunat ei de pe unde erau, sa vina sa-i aresteze, ca se simte un vant de razbunare la curul lor? Ar fi interesant de stiut. Nici FBI-ul nu-i gasea asa repede!
Intelegeti ce vreti!