oviblog

Posted By admin on March 9, 2009 |

Nu-i nimeni mai mandru decat mine ca m-am nascut in Orastie, nu stiu sa va spun de ce. Poate ca acolo este un izvor de spiritualitate deosebit, poate ca ati auzit de Palia de la Orastie (prima traducere românească a celor 5 cărţi de la început ale Vechiului Testament), de Aurel Vlaicu, de Diaconul Coresi si faptul ca la Orastie s-a tiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament si trebuie sa ma opresc aici, daca nu vreau sa fac lectii de istorie.
Acum, sa trec la intamplari amuzante din Orastie, iar unul dintre cele mai cunoscute locuri si localuri din Orastia anilor 1960-1980 era Praizic.
Aflat pe drumul care se indreapta spre iesirea catre Alba-Iulia, Praizicul este si o zona cunoscuta a Orastiei, dar a fost si o carciuma renumita, mai ales in randul pescarilor. Avand Muresul la 2 kilometri departare, orastienii mergeau la pescuit cu mic, cu mare, unii pentru distractie, altii din patima, iar altii de nevoie, pentru ca zile grele au fost mereu.

Locul de intalnire al pescarilor era la Praizic. Acolo se spuneau bancuri, se vindea si se cumpara peste. Daca vroiai peste proaspat, nu mergeai la alimentara, mergeai la Praizic si gaseai pe alese. Ca la orice targ, era si acolo un program pe care il dicta programul crasmei, dar si dupa inchidere mai ramaneau vreo 2-3 pescari betivi care ramaneau cu marfa nevanduta.

La Praizic insa veneau si pescarii-curvari, adica cei care nevestelor le spuneau ca merg la pescuit, dar de fapt mergeau la alte “activitati”, dupa care treceau pe la Praizic si cumparau vreo 2-3 pesti cu care se dadeau mari.

Asa a facut un vecin al meu, cand eram inca copil. A petrecut omul mai mult timp cu amanta, a uitat ca si Praizicul are programul sau, iar cand si-a terminat intalnirea, a trecut pe la Praizic sa-si cumpere pestele. Acolo insa, surpriza, era pustiu, plecasera cu toti acasa; ori a fost peste putin, ori a fost cererea prea mare.

Ce sa faca omul meu? Sa se intoarca acasa de la “peste” fara nimic? Nu se putea! Mai era un restaurant in centru, Dacia ii spunea, acolo era sigur peste pe la bucatarie, dar trebuie ca era mai scump. Ce sa-i faci, strici o casnicie pentru niste gologani in plus? Si merge vecinul meu la bucatarul restaurantului si-i zice disperat: da-mi, te rog, niste peste de vreo 100 de lei ca mai mult n-am!

Bucatarul, om de onoare, ii baga intr-o plasa un peste marisor si unul mai mic. Cel mare, avand o coada mai marisoara, il impresioneaza pe vecinul meu, si acesta arunca punga si-l pune intr-un buzunar al rucsacului sau kaki, cu care mergea la pescuit. Numai asa flutura coada pestelui…

Acasa, sotia il astepta impreuna cu vecinii de vis-a-vis, sot si sotie, cu mamaliga pregatita, cu mujdeiul facut, numai sa vina cu pestele. Si apare omul nostru, cu pestele in cauza, cu coada fluturand deasupra rucsacului si foarte mandru de prada sa. Nevasta nu prea le avea ea cu pestii, dar vecinul, bun prieten, ii zice:

- Ba Misule, unde ai gasit asa frumusete de ton, ca asta nu creste numai in mare sau ocean, iar la noi nu-l poti pescui decat de la Gigi, bucatarul de la Dacia?

Scandalul care a urmat nu mai putea fi oprit decat de niste cercei de aur cumparati bietei sotii inselate de la nea Romica, bijutierul, care trebuia sa jure ca aurul nu e de fazon, ci are 18 carate.

Category: la grămadă
Tags: intamplari, orastie, pescari