Pentru ca nu am mai avut loc de Sebi la modemul care ne facea legatura directa cu netul, am fost nevoit sa-l las pe el sa “munceasca”.
Simplu, noi am avut fiecare laptop cu el dar un singur modem la noi. Acolo unde a dat domnu’ net moca, am putut scrie amandoi, dar unde nu puteam folosi decat modemul, atunci, va dati seama ca nu ma puteam pune cu visu, asa ca eu faceam planurile traseului de a doua zi, contactam cunostintele din zona pentru o eventuala cazare sau masa si ii pregateam lui Sebi melodia preferata pe care a inceput sa poata adormi: “sforait de la moldova”.
Acum, dupa ce am reusit sa ma si odihnesc, cand am in sfarsit netul meu, incerc sa scriu post factum si din amintiri, ce s-a intamplat de la Cluj incoace, acolo unde m-am oprit cu scrisul.
La Zalau am ajuns rupti de efortul urcarii Mesesului, dar plini de satisfactie dupa coborarea lui, mai ales Sebi care a facut prima lui coborare pe acest traseu pe care eu il faceam foarte des in copilarie (adolescenta).
Am vrut sa poposim peste noapte la Boghis, dar insistenta gazdelor din Zalau, conditiile excelente de cazare si “papa bun”, ne-au facut sa cedam.
Am vizitat orasul in care eu m-am mutat in 1968, odata cu reorganizarea teritoriala a tarii, cand Zalaul a devenit capitala judetului Salaj, nou infiintat atunci.
Greu de recunoscut micul orasel cu strazi pavate cu granit, cu populatie atat de mica incat se cunostea lumea de la un capat la altul al orasului, cu doua Licee, dintre care unul de abia infiintat, cu Casa Pionierilor unde am invatat sa conduc carturile carora pe atunci le ziceam “CPZ”-uri (prescurtare de Casa Pionierilor Zalau), cu Gradina Poporului, cabana Bradet sau Popasul Romanilor unde ne petreceam majoritatea sfarsiturilor de saptamana.
Deh, am mai vizitat eu Zalaul de atunci, dar acum parca mi-a trezit mai multe nostalgii decat in alte dati, poate si datorita faptului ca eram calare pe bicicleta, asa cum o faceam si pe vremea cand eram copil si apoi adolescent.
A urmat apoi drumul destul de anevoios spre Oradea, care daca nu avea o portiune de circa 40-50 de km intre Nusfalau si Alesd, era chiar ok.
Dar portiunea aceea mie mi-a rupt curul sezutul, deoarece rotile mele de la bicicleta erau de asfalt bun, nu de off-road, precum cea oferita de sponsor lui Sebi
Am ajuns in Oradea doar teoretic, deoarece am urmat linia de centura si ne-am oprit direct in Felix, unde ne-am spalat toate pacatele pricinuite de carnea oferita gratis celor de la Drumuri si Poteci care (nu) se ocupa de acea portiune de drum, pe numele ei din GPS: DN1H.
La Felix – baie, inmuierea oaselor in apa mai calda decat toropeala de afara, dar buna!
Apoi ne-am intalnit cu bloggeri din Oradea, amanunte gasiti la Sebi.
Am continuat deplasarea la Sarbesti, un sat in imediata apropiere a Steiului, unde am fost gazduiti de Sever, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, un veteran de razboi, cum i-as spune, in cazul in care am fi facut razboiul, atat ca noi am facut impreuna doar “Scoala de drepti si pe loc repaus” din Sibiu.
Bineinteles ca in timp ce noi ne depanam amintirile stropite cu palinca de bihor si bere rece, Sebi cauta semnal la modemul cu pricina, sa mai poata bloga ceva si de pe acolo.
A doua zi am luat-o cu noaptea in cap sa ajungem la Arad si chiar Timisoara. Sincer nu credeam ca vom fi in stare, dar dorul de casa se accentuase atat de tare, ca eram in stare sa ne riscam si noaptea la drum.
La Arad am avut o intalnire scurta cu cativa bloggeri, dintre care a lipsit prietenul meu, Veverita (o sa-si auda el!), apoi am dat pedale spre Timisoara.
Pacat ca eram atat de obosit la intalnirea cu timisorenii, pentru ca au fost extraordinari si m-am simtit si eu mai tanar impreuna cu ei, nefiind nevoie sa le spun ca si altora sa nu-mi mai vorbeasca folosind pronumele personal de politeţe.
Ce sa mai zic despre Timisoara, unde am locuit trei ani de zile, unde s-a nascut Denisa, unde mai am inca o gramada de prieteni, peste cei pe care i-am dobandit cu aceasta ocazie (sper).
De la Timisoara la Hunedoara am avut vant din spate, adica nu ne mai simteam picioarele, dar pedalam la greu, sa ajungem totusi acasa.
Am reusit, cu toate ca ne-a prins putin intuneric, asa ne-am dat seama ca acum se intuneca mai repede decat atunci cand am plecat de acasa in tur.
Intradevar, i-am dat o duma lui Sebi, in sensul ca daca vrea si e dispus, ce-ar fi sa dam o tura prin oras cu bicicletele sa bem si noi o bere!
Dar bineinteles ca nici el si nici eu nu stiam cum sa urcam cu bicicletele mai iute, pana la etajul la care locuim, unde ne asteptau fetele mancarea si dusul!

Apai can zici Cluj, zici inima Ardealului, zici mandre faine, oameni ca lumea, vinars sau palinca si totdiauna ploaie!
Ca de la Cluj vine ploaia, dar asta inseamna ca acolo se si produce, asa ca noi am fost sa o luam direct de la fabrica pt. ca acolo e mai lezna.
Si am luat-o frate pe tat locu’, adica si in…spinare!
Cred ca era fara nici un farmec sa trecem prin Cluj si sa nu facem un dus natural, fara conservanti.
In rest tate bune aici si mai ales neschimbate, un oras mare si frumos, cu oameni deosebiti mereu pusi pe ospitalitate.
Noroc ca am avut neamuri unde sa ne spele carpele de pe noi, ca altufel, ramaneam de miru’ lumii.
Sa nu mai zic de potol!
Somnu pe mine e ca noru’ pe Feleac, assa ca va las dragilor mei si ma duc sa fac un pocher cu nea Ene!
La buna vedere!

Acum suntem in Targu-Mures.
Ieri nu am putut tasta, din cauza de bicicleta, adica ma cam dureau manutele asa ca am renuntat in schimbul unui somn pe cinste.
Azi mi-am mai revenit pentru ca am pedalat mai putin, dar pe niste dealuri care iti plac doar cand le cobori.
Pentru cei care cunosc zona, nu le spun decat numele localitatii de la baza dealului: Acăţari! Cam pe acolo neam “acăţărat” noi, dar imi pare rau ca nu am facut poze.
La Targu Mures am vizitat orasul si am ramas impresionati de curatenie si linistea din oras.
Oameni linistiti, nu galagie, nu manele, un parc de agrement excelent(weekend se numeste), cu bazine de inot, cu lac, cu terase, cu de toate.
Cladiri frumoase, cetate medievala si o gazda primitoare(Zsolty), la care innoptam chiar acum.
Datorilta orelor mici la care scriu, chiar trebuie sa inchei acest post si va promit ca daca cei 110 km de maine pana la Cluj nu ma vor dobori de tot, va voi trimite impresii si de acolo.
Pe curand!

Am ajuns si la Sighisoara, dar pedalatul asta nu-i asa usor cum cred unii!
L-am lasat pe Sebi sa filmeze, sa faca ce vrea el, dar pe mine m-a tras patul ca un magnet.
Cred ca vom(voi) avea nevoie si de ceva odihna! Ce sa fac daca mi-am pus mintea cu tineretu’?
Sighisoara este frumoasa, sunt si ceva turisti, nu atat de multi cum am vazut alta data, dar din masina parca se vedeau mai usor dealurile si vaile decat de pe bicicleta.

Biia este un satuc la 10 km de Blaj, unde am poposit o noapte.
Acolo se afla o parte din neamurile mele, un verisor si o verisoara, matusa si bineinteles nepotii si stranepotii aferenti.
Acolo ma simt ca acasa, doearece in copilarie, eram lasat de parinti toata vacanta de vara.
Imi aduc aminte mereu cu placere de aceste locuri si de oamenii de aici.
Nu pot sa explic in cateva cuvinte ce simt de fiecare data cand ajung aici, pentru ca mi-ar trebui talentul lui Ion Creanga sa povestesc nenumaratele intamplari si aventuri care ma leaga de aceste locuri, dar pot concluziona printr-un cuvant “bestial”!
Va las sa intelegeti ce vreti voi.

Am ajuns in Ocna Sibiului, acolo unde mereu m-am simtit bine, unde vine lumea sa se insanatoseasca, unde lipsesc fitele de vara, unde oamenii simpli stau in camping, unii la cort, altii la casute, cei mai pricopsiti in rulote.
Minunata viata de camping, oameni simpli si comunicativi, toti se aduna seara la focuri, fac gratare sau mititei, beau bere, dar nu se prea aud manele.
Patronul campingului, un tip interesant, mare iubitor de copii, seara canta la terasa, ziua plimba copiii intr-o jumatate de dacie(partea din spate), remorcata de un ATV.
Am fost si la Sibiu, pentru ca aveam intalnire cu cativa bloggeri, am introdus cateva beri la 5 lei sticla, motiv pentru care nu am insistat prea mult, dupa care ne-am intors la baza, adica la Ocna Sibiului.
In concluzie, multa pedala, transpiratie din greu, greu si cu tastatura dupa ce mainile aproape ca amortesc pe ghidon dupa atatia kilometri.
Abia astept maine sa ne vedem neamurile din Biia, langa Blaj, acolo unde mi-am petrecut o mare parte a vacantelor din copilarie, unde ma simt mereu ca acasa.

Asa cum am promis, dar am scris… nu, azi a fost ziua in care in sfarsit am dat drumul turului ciclist la care ne-am angajat eu si Sebi.
Am avut o perioada de antrenamente, multi kilometri, ceva efort, dar cu satisfactii deosebite din punct de vedere al sanatatii.
De la curse de 15-20 km/zi la 60 km/zi, am ajuns sa prindem curaj sa ne aventuram la un traseu de 100 km/zi.
E drept ca prima zi a fost de incalzire, adica Hunedoara-Orastie, 37 km, dar am considerat-o faza de inceput, de acomodare si daca am zis ca ne vizitam si neamurile, nu puteam sa nu ne oprim la cele mai bune rude ale noastre, adica la nasii familiei Bargau si la sora si nepotii mei.
Am fost tratati regeste cu salata de vinete, care tocmai se coceau cand am ajuns, iar daca focul era pus la gratarul din gradina, normal ca am avut parte si de niste frigarui facute de Virgil asa cum numai el stie.
Doamne, ce racoare buna tine pivnita lor, cand e vorba de lichide cum ar fi berea sau vinul!
Nu vreau sa va fac pofta, dar acolo ma simt cel mai bine cand sunt in deplasare!
Sigur ca vizita noastra a fost una normala, deoarece mergem des acolo, dar nepoata mea, Ioana, cand ne-a vazut pe biciclete si transpirati, si-a dat seama ca nu eram “ca de obicei”, asa ca nu mai stia ce pofte sa ne faca, ce sa ne dea, unde sa ne culce, sa ne recapatam fortele pe dimineata, cand stia ca ne asteapta un drum mult mai lung decat cel din ziua asta.
A fost minunat, ne-am balacit cateva minute in mica lor piscina din gradina, am adormit bustean, pana dimineata si ne-am dat seama ca daca va fi sa dormim in cort sau in vreo sura cu paie, dupa niste ore bune de pedalat, nu va fi o problema cat de mica!
Sa vedem ce ne va oferi Ocna Sibiului, acolo unde vrem sa facem urmatoarea oprire si cazare.
Mentionez ca acolo deja suntem pe cont propriu, adica nu avem neamuri, deci va trebui sa folosim cortul sau daca avem noroc o casuta de lemn.
SIBIU, asteapta-ne!
A, uitam sa va spun ca poze si chestii “destea” tehnice le gasiti la Sebi pe blog, iar cei fara de care excursia noastra ar fi fost mai dificila, sunt:

Sponsorii principali:
AMD si www.azerty.ro

Sponsori:
www.amc.ro
www.openmap.ro
www.hazmedia.ro
www.youclubvideo.com
Mircea Popescu

Am fost plecat cateva zile intr-o “fecioreasca”, impreuna cu nepotul meu si fiul lui, Alex.

Deocamdata, am “urcat” doar un filmulet cu un copilas care alerga dupa un porumbel prin centrul Sibiului. (more…