oviblog

Mai bine sănătos decât sărac

Casa de Economii si Consemnatiuni

Posted By on May 25, 2010 |

Imi aduc aminte de vremurile cand CEC-ul era singura posibilitate a romanului de a economisi.
Mergea omul, isi depunea “ouale” acolo, avea oaresce dobanda, unii mai si castigau cate o masina cu CEC-urile de 5000 de lei, altii le cumparau (masinile) la suprapret pentru ca trebuia sa astepti vreo doi trei anisori la mult ravnita Dacie, dar asta era singura alternativa, singura banca daca o puteam numi asa.
Am constatat azi ca desi ii zice “bank”, tot o cooperativa comunista a ramas. Am insotit pe cineva din familie sa-si lichideze un depozit (la care eram trecut si eu mandatat) inainte de termen, ca daca ai nevoie si te arde, nu mai stai sa treaca termenul, te duci si pui mana pe bani, doar sunt ai tai. Ei atunci afli ca au fost ai tai, cel putin o parte din ei.
“Vanzatoarele” de la cooperativa CEC, intr-o unitate mica de cartier gazduita de un apartament la parter, 5 la numar, doua casiere, doua “consiliere” si o sefa, munceau de zor cu o singura clienta (ce-o fi cautat si aia acolo?). Le dau buna ziua, si-mi fac de lucru cu niste pliante pana catadicseste careva dintre ele cel putin sa-mi raspunda. Intr-un tarziu se aude din spatele unui morman de hartii o voce tabagica de Carpati fara filtru:
- Dumneavoastra? Ma uit la ea si aveam impresia ca citeste cu voce tare din actele care o preocupau in continuare. Incercand sa fiu la fel de nesimtit ma fac si eu ca citesc din plianta luata mai devreme si-i raspund:
- Vreau sa lichidez un depozit
Mai citeste vreo doua file, scrie ceva si atunci am avut impresia ca stau de vorba cu fostul ministru de finante pe care l-a dat Boc afara si l-a retrogradat pe post de lucrator la cooperativa financiara CEC. Rabdator din fire si fara sa ma grabesc undeva, mai stau si astept sa vad cand terimna de citit “scrisoarea de intentie” a guvernului catre FMI. Dupa cateva minute isi scoate nasul dintre hartoage si imi arata mirifica-i fata, care-mi aduce aminte de vizita din copilarie la Muzeul Antipa (ma refer la taxatoare) spunand:
-Ce valoare?
Ca sa fac pe prostul in continuare, nu-i raspund ci ii intind hartiile sa citeasca singura. Se uita si cu un gest de ghiseista din reclama Clasic romanesc imi spune:
- O sa va retina comision sa stiti!
- Stiu ca nu mai beneficiez de dobanda, dar comision, pentru ce?
- Asta-i regula domnu’, cine a facut depozitul a consimtit prin semnatura
- Bine doamna, daca asa-i regula n-am ce comenta.
Mai intoarce doua file, face niste insemnari, cere buletinul, si ne trimite la casierie care casierie era de fapt masa alaturata unde lucra o alta vrajitoare. Fac un pas lateral dreapta si ma asez in fata casieritei care parca inteleasa cu ministra de finante ma intreaba:
- Spuneti!
- Ce sa spun? fac eu pe prostu’
- Ce doriti?
- Nu-i evident ce doresc? BANI!
- Buletinul va rog
- Pai i l-am dat si doamnei de la 30 de centimetri de dvs.
- Aici e casieria domnule si banii se scot pe baza buletinului
Ii dau zgripturoaicei buletinul, imi numara banii si ma intreaba daca nu am marunt 50 de bani. Ii zic sa-i treaca in contul omeniei pentru ca se pregatea sa numere niste maruntis din acela de culoarea cuprului si chiar nu mai aveam rabdare sa glumesc cu ea si pe aceasta tema.
Concluzia: sper sa nu mai am nevoie in viata mea de aceasta cooperativa comunista populata cu personal incompetent si deloc amabil!
A, era sa uit, cica au si internet banking! Mai sa fie!



Comments

7 Responses to “Casa de Economii si Consemnatiuni”

  1. Winnie says:

    Distractiv si trist in acelasi timp. True man winking

  2. Ionut Staicu says:

    Aparent nu s-a schimbat nimic în cei trei ani care au trecut de când am intrat ultima dată într-un sediu CEC

    Și la fel de aparent, ori stăm în același oraș și ai fost la același sediu, ori s-au transferat angajatele din Constanța la tine în oraș, ori toate angajatele CEC sunt la fel, indiferent de localitate big grin

  3. Sa stii ca nu peste tot e asa… dar din pacate da, in multe locuri au mai ramas relicve comuniste. tongue

  4. [...] This post was mentioned on Twitter by Denisa [Lala] Bârgău and visurat, Ruxandra Fediuc. Ruxandra Fediuc said: RT @raingirl: De citit musai http://oviblog.info/2010/05/25/casa-de-economii-si-consemnatiuni/ [...]

  5. Brandart says:

    Daca vrei recordul absolut de stupizenie mergi la un ghiseu de la Fisc sa fa-te ca ai de recuperat niste bani rezultati in urma impozitului… sa vezi acolo CEC-ul Ceccumului….

  6. IceDive says:

    Nu prea am avut eu legatura cu bancile (inca) insa am avut legaturi cu BRD. Crede-ma, si acolo e la fel. Cred ca in romania bancile sunt doar cu numele, ca oamenii tot romani se numesc.

  7. ap3x says:

    Imi aduc aminte cu nostalgie de CEC-urile cu castig Dacia 1300 si dobanda 0,5 %. Imi aduc aminte ca bunicu mi-a pus 5000 pe CEC prin anii ’80 cu clauza de eliberare cand implineste baiatul 18 ani. Prin anii 2000 cand am vrut sa scot banii, se adunase o suma frumusica de vreo 14.000 de lei (vechi). Am aflat asta prin telefon la sucursala CEC, biletul de autobuz pana acolo costa cam 15.000 dus-intors happy

Leave a Reply