Cum cred eu ca cititorii mei sunt mult mai tineri decat mine, dar nu se stie niciodata, indraznesc o povestioara care vrea sa demonstreze ca spaga anu-i o inventie a democratiei de care ne bucuram acum ci este o veche obisnuinta romaneasca.
V-am mai zis ca am fost militar din tata-n fiu, asa ca, de data asta este vorba de tatal meu, care acuma ma citeste din www.rai.info (nush daca eczista!).
Fiind destul de mare mahar in armata romana, ceva comisar de raion la Orastie, primeste o sarcina destul de neplacuta pentru el sa mearga la Bucuresti, sa deea relatii pentru un apropiat, tot militar bineinteles, care urma sa fie sau nu, inaintat in grad.
La Bucuresti, in gara de nord, il asteptau omologii sai, care trebuiau sa-l duca la MAN, adica ministerul lor, si acolo urma sa-l treaca aia prin toate interogatoriile posibile si imposibile, in asa fel ca informatiile despre colegul lui sa fie de bine sau de rau.
Tatal meu, de la care am invatat pozitia de “drepti” in fata vietii, nu avea ce transa cu eventualii complotisti ai colegului sau, dar un vechi obicei, pe care-l stiau cu totii, era ca cel care vine din provincie, sa aduca cu el o mica mostra din “specialitatile” zonei pe care o reprezinta.
In cazul nostru, zona era reprezentata de tuica de prune, de 50 de grade daca se poate.
Tatal meu, fiind anuntat in pripa de “excursia” la Bucuresti, n-a avut timp sa mearga la taranii care se  ocupau cu asa ceva, asa ca, ce sa faca? Improvizeaza mortal de interesant si genial as zice eu.
Se duce in Bucuresti, cu mana goala, intra in prima alimentara, cumpara o damigeana impletita, stiti voi, damigeana romaneasca de 5 litri, mai cumpara 4litri de tuica de turţ, care avea atunci vreo 60 de grade, mai pune in compozitite 1litru de apa, si omogenizeaza compozitia.
Se prezinta la primul sef, care trebuia sa ridice spaga de ardeal, i-o inmaneaza, si de acolo este cel mai bine vazut ofiter din provincie.
Se duce la biroul unde era chemat, isi face datoria de consultant, dupa care este condus de catre sefi la trenul care il astepta sa se intoarca acasa.
La plecare, ofiterul care trebuia sa-l ajute sa ajunga la gara, ii spune din reacltiile sefilor: d-le maior, tuica dvs. a fost ca de obicei cea mai grozava dintre cele aduse din provincie. O grozavie, asa ca vedeti, ca deja stiti ce gusturi au sefii nostrtii.
Dupa multi ani, cand mi-a marturisit tatal meu secretul spagii pentru Bucuresti, am constatat ca e mult mai simplu si mai ieftin sa-i multumesti pe baietii care stand in capitala, au uitat gustul provinciei, si li se pare, chiar daca nu-si dau seama, ca ambalajul (acea damigeana) nu poate sminti gustul din interior.
La urma urmei, tot ce-i moca, e foarte bun si foarte gustos! Enjoy!

Bili este, pentru cine nu stie, olita in care faceau pisu copiii de pe vremuri, ca sa nu mai mearga la wc, si pentru ca nu erau pampersi, ca sa te poti pisa pe tine fara sa deranjezi parintii noaptea de la somn sau, dupa caz…sex.
Alta este ideea, vreau sa ma refer la marele caz de spionaj de care face caz presa romanesca, care se pare ca desi sunt subiecte cacalau, prefera sa se refere la ce-i mai tentant si are legatura cu filmele de actiune.
L-au gasit pe Firicel, Ghiocel, Floricel sau mai stiu eu ce nume de floare are spionul roman, plus Achim, pe asta l-am tinut minte.
Praf pe toba, pentru ca un spion, nu arata asa, nu-l veti vedea niciodata la tv., in plus, ca unul care am lucrat in MAN intr-o functie ceva mai mare decat cea a plutonierului de care se face caz, tocmai constatam cat de banale erau documentele militare care purtau denumirea de “secret”, “secret de serviciu”, “secret militar” si asa mai departe.
Hai sa fim seriosi, acel subofiter, nu putea fi in posesia unor secrete asa de mari. Ce putea sa stie sau sa vanda? Am inteles ca era in posesia unor informatii de transmisiuni, insa fiind controlat de SRI din 2004, nu stiu ce putea sa respire.
Se pare totusi, ca in media romaneasca, dicteaza cineva, in sensul ca: fratilor, acum trebuie sa puneti in fata urmatoarele aspecte, care sa estompeze celelalte aspecte, pe care nu trebuie sa le stie sau vada opinia publica romaneasca.
Deci, omul nostru, e un mic plutonier, care poate ca stia niste frecvente radio, pe care cu siguranta le stia tot spionul, avea acces la niste faxuri care sigur nu reflectau corespondenta dintre Basescu si Obama, ce sa zic? Niste maruntisuri! Trebuia sa iasa in fata acestea? Daca da, e grav!
SRI, si alealalte servicii, dati-o in scarba de treaba! Aici va poticniti? Rau de voi!

Ne mor oameni in Irak si Afganistan, pe capete.
Si ma intreb de ce?  Ce treaba avem noi acolo?
Sigur, pentru militarii care risca o astfel de misiune, e alba-neagra, adica, daca scapa, se aleg cu niste bani pe care nu-i fac in Romania, decat intr-o viata intreaga, dar daca nu scapa…
Dotarea armatei, cu care isi permite sa mearga intr-un teatru de razboi real, lasa de dorit, incapatanarea Romaniei de a-si arunca fiii intr-o mocirla plina de mine antipersonal, este un mare semn de intrebare referitor la cum ne vedem conationalii in situatii dificile.
As intreba pe oricare dintre diriguitorii romani de azi, daca si-ar lasa fiul sa mearga in Irak sau Afganistan?
Normal, raspunsul ar fi nu, pentru ca odraslele sefilor nostri de azi nu simt nevoia unor castiguri cu asemenea riscuri.
Nu putem numi aceasta activitate militara, o prostitutie oficiala?
Asa cred eu ca se numeste!