Asa arata un drum cu zapada, care leaga Westendorful de pensiunile din jurul lui:

Cateva pensiuni:
(more…

Daca am promis, nu vreau sa fiu mojic, asa ca ma tin de cuvant si continui cu impresiile din Austria.
Cat despre poze, as prefera sa le pun pe toate intr-un singur post si cu mai putine comentarii.
Parerea mea este ca un post cu foarte multe randuri scrise este plictisitor, iar cel care intra la tine pe blog, daca nu ti-e dator, nu sta sa citeasca pana la capat. Sebi zice ca din contra trebuie scris cat mai mult , iar Denisa e de acordeon cu mine, ca postul trebuie scris concis din cat mai putine si convigatoare cuvinte.
Greu de facut asta, cand ai de povestit ce-i vazut in Tirol. Asa ca, dragilor mei, imi cer scuze ca tra sa scriu mai mult, dar nu poti zugravi o zona, un peisaj, o urbe si mai ales un tinut atat de frumos in prea putine cuvinte, asta daca nu esti vreun geniu literar.
Aici as vrea sa scriu despre cat pot fi austriecii de neglijenti cu drumurile din jurul statiunii. Adica ei, in mod deliberat nu curata zapada pana la pamant, dar in fiecare dimineata, te poti trezi pe melodia de avertizare a plugurilor de dezapezire. Si te intrebi ce vor sa curete? Pai curata zapada, fac un fel de tunel, uneori nu te poti orienta decat dupa niste stalpi care marcheaza limitele laterale ale drumului, batatoresc zapada existenta, dar o dau la o parte pe cea care este in plus. In acest fel ei creaza niste drumuri de zapada, practicabile fara nici o problema pentru masini, dar mai ales pentru saniile trase de cai, sanii care fac deliciul turistilor din toate tarile, care vin sa se distreze acolo.
Deasemenea, daca iti arunci o privire de ansamblu, vei vedea ca in jurul Westerndorfului, exista o ampla ramificatie de drumuri de acest fel, care duc, fiecare catre una sau mai multe casute de vis.
Toate aceste casute, sunt de fapt pensiuni, acestea reprezentand aafacerea de baza a localnicilor din zona, ele sunt construite dupa niste rigori clare, adica in stil Tirolez, si nu trebuie sa depasesca un anumit numar de locuri de cazare.
Interesant este faptul ca primaria nu accepta dezvoltarea marilor concerne de turism in zona si acesst lucru cred ca-i confera sarmul si pitorescul de care se bucura cat si prosperitatea localnicilor care sunt feriti de concurenta neloiala la care ar trebui sa faca fata altminteri.
Vara, fiti siguri ca fiecare din potecile inzapezite pe care vi le-am descris, sunt niste drumuri asfaltate, pe care primaria le pune la dispozitia fiecarui mic investitor in turism.
Si daca zici drum in Austria, acolo sigur este si apa curenta, canalizare, curent electric si poate si gaz.
Greu de crezut, dar totusi adevarat, asta e si motivul pentru care am numit aceste locuri “de basm” sau “de vis” si cred ca nu -am inselat deloc.

3, pentru ca e al treilea post despre Austria, in urma vizitei din 13-15 februarie la Westerndorf, in inima Tirolului. Si o sa mai fie, ca tare mi-a placut!
Daca in postul trecut m-am referit la conditiile exceptionale in care se poate circula pe o autostrada, in conditii de iarna, acum as vrea sa ma opresc asupra atmosferei dintr-o crasma postata in apropierea plecarii la ski a turistului langa o baza de telecabine, teleski si telegondole.
Se stie ca reteaua, asemenea unei panze de paianjen, formata din cablurile care te poarta pe unde vrei si pe unde nu vrei in cabine colorate si foarte comode, este vasta, acoperind cateva sute de kilometri, putand sa admiri peisaje de basm, dar mai ales, esti dus in varful muntelui, de unde iti dai drumul cu schiurile sau plansa in orice directie vrei, pentru ca sunt o gramada, si ori unde ai ajunge, gasesti o varianta sa te intorci acolo de unde ai plecat. Reintors, dupa cateva ore de dat pe zapada, trebuie neaparat sa intri intr-un barulet, sa bei un ceai, o tarie, sau de ce nu o bere, daca esti profesionist, iar in Austria nu ai cum sa ratezi renumita lor bere.
In Westendorf, am intrat intr-un, sa-i zicem bar, care se numeste “Papala pub”, construit in stilul inegalabil al zonei, din piatra,caramida si lemn, in care intri dupa ce urci niste scari, iar care la intrare, are un supotr din lemn pentru schiuri sau planse, care le lasi acolo, fara sa le pui cablu cu lacat ca la noi. Am intrebat pe gazda noastra, Lucian, daca nu se fura, dar din statisstici se zice ca nu s-au inregistrat reclamatii si mai mult decat atat acesta ne-a marturisit ca plecand de acasa, inainte cu doua ore, nu si-a incuiat usa de la casa, conform unei traditii mai vechi pe care cu greu a deprins-o, de cand sta aici.
In barulet, atmosfera draguta, multi oameni fericiti, fara ganduri despre bugetul tarii de bastina, se vorbea mai mult olandeza (cred) decat germana, pe toate mesele era bere, si pe toate feţele era un zambet si o satisfactie care nicicum nu te trimitea cu gandul acasa, la nevoile si grijile cotidiene.
Muzica, era de genul vals saltat sau cum se mai auzea pe la noi, Ritz-n-tzop? Nu stiu daca am scris bine ce am vrut sa exprim, dar brasovenii si sibienii sigur si-au dat seama.
Dupa ce am comandat o tura de bere, am fost serviti de o fatuca romanca,(una din cei 5-6 romani care locuiesc si muncesc acolo) cu o bauturica semi-tarie asezonata de un fruct in micutul pahar, pe care ne-a oferit-o din partea ei, ca sentiment patriotic, dupa care o echipa de promoteri de la firma Bacardi, ne-au oferit cate un pahar din bautura lor, cu cuburi de gheata, timp in care ne-u cerut permisiunea sa ne fotografieze, sa aparem pe site-ul lor, la care sigur ca nu am avut nimic impotriva.
Mai e o chestie, pe care nu o prea vezi pe la noi, un joc, care mi s-a parut interesant, desi cam copilaresc, e sa dai cu un ciocan in niste cuie, intr-un butuc pus de patronul barului, iar cel care introduce din cele mai putine lovituri cuiul pana cand nu se mai vede, castiga mica competitie dintre doi sau mai multi participanti, si poate fi mobilul unui mic pariu pe bautura cumparata de la acel bar.
Jocul e gratuit pentru consumatori, iar ciocanul este unul de dulgher, iar parte cu care se loveste cuiul este cea ingusta!
Ce sa mai zic, fara comentarii, a fost dragut, ne-am distrat bucurandu-ne de felul in care se bucurau si ceilalti, de seninatatea oamenilor din jur, de simplitatea lor, de puritatea lor, de inocenta lor la urma urmei.
A urmat sa vizitam un magazin pentru a face cumparaturi si pentru acolo, dar si pentru acasa, dar despre asta intr-un post viitor, asa cum am promis.

Am insotit copiii intr-o excursie de sfarsit de saptamana in Austria, mai precis in Tirol, am vazut ce nu credeam ca “sa eczista” numai in basme, dar si basmelee trebuie sa se inspire de undeva si cred ca Tirolul e locul lor de inspiratie.

Sigur, relieful si pozitia geografica a Tirolului ii confera avantaje greu de egalat, dar avem in tara o seama de peisaje absolut identice,  insa virgine, in sensul ca nu poti ajunge sa le vezi decat cu pasul.

Cu toate astea ei sunt cu mullt in urma noastra. Am constatat asta vazand ca acolo inca nu sunt ambuteiaje pe sosele(nu pe autostrada), lumea nu se injura, asa cum era si la noi pe vremuri, poti sa-ti lasi usa deschisa la casa pana te duci in urbe sa-ti faci cumparaturile, nu-ti fura nimeni schiurile daca le lasi in fata crasmei unde bei un ceai sa te incalzesti, nu se fura masini, multe produse culinare sunt fara e-uri, asa cum erau si la noi altadata, nu am vazut in trei zile si 2200 de km decat o masina de politie, sunt drumuri care deliberat sunt lasate cu zapada, pentru a se putea deplasa saniile trase de cai, desi masinile nu patineaza pe acolo si infiecare dimineata trece un plug si face “partie”.

Greu de inchipuit si totusi adevarat, am scris ceva dar nu totul, in speranta sa nu citeasca si romanul care nu trebuie sa ajunga acolo vreo data. Sper din toata inima sa vedeti si sa va bucurati cu totii de aceste meleaguri de basm, asa cum sper sa nu citeasca borfasii romani si postul meu sa nu fie un pont pentru ei.

Daca crezi ca un cost de transport de 200-300 de euro nu face o gaura prea mare intr-un buget de calatorie, cu siguranta celelalte cheltuieli sunt egale sau mai mici cu cele din Romania, dar satisfactiile sunt categoric de cateva ori mai mari, statiunile sunt populate de turisti din toata Europa, mai ales olandezi, toti simpatici si pusi pe o continua distractie.

Promit sa revin cu impresii si poze bineinteles.