oviblog » biciclete

Pro bicicleta

admin — Fri, 30 Oct 2009 15:00:13 +0000

Cu bicicleta pe drumurile romanesti

admin — Mon, 14 Sep 2009 08:08:59 +0000

Nu stiu daca o sa transform acest titlu intr-un serial, dar pentru inceput am sa va povestesc cum era sa mor pe un pod din apropierea Hunedoarei.
Stiu ca nu-i voie sa mergi cu bicla pe poduri dar atunci cand nu ai alternativa, te risti.
Asa am facut si tocmai ma depasea un tir care a trecut pe langa urechea mea cu bena basculantei cam la 10 cm. Norocul meu a fost ca mi-am mentinut echilibrul si am avut sange rece. Daca ma dezechilibram si cadeam, nu mai puteam scrie acum.
Tipul nici nu s-a sinchisit, dar la vreo doua sute de metri a oprit sa se racoreasca la un izvor.
L-am ajuns si i-am explicat ca tocmai era sa ma omoare, la care imi raspunde senin, ca nu aveam voie pe acolo cu bicicleta. L-am intrebat totusi, daca eu as avea un pistol, as avea voie sa-l impusc, asa fara motiv?
Ma rog, atata il duce mintea, dar ma intreb cei care fac drumuri si le intretin, cum fac totusi posibil ca eu si altii care merg pe biciclete sa putem respecta legea, devreme ce majoritatea podurilor arata asa:

pe unde sa urci frate pe aceste poduri?

Un fel de “concluzie”

admin — Mon, 31 Aug 2009 22:41:48 +0000

La finele lui “Ardeal blog tour”, dupa 1.200 km pedalati, dupa o noua experienta de viata, dupa j-de calorii consumate, ceva kilograme pierdute, pot sa trag niste concluzii sau invataminte, dupa cum urmeaza:
Ca parti bune si beneficii se poate spune ca e interesant sa schimbi zilnic peisajul, sa te afli azi intr-un oras, maine in altul, vezi oameni diferiti, obiceiuri diferite, ai experiente culinare diferite de la o zi la alta, poti compara preturi si obiceiuri comerciale, dar cel mai interesant este atunci cand cineva stie ca vei sosi in localitatea lui si te asteapta, iti ofera tot ce poate, in asa fel incat tu sa te simti bine. Am vazut ceva asemanator in cursele de ciclism, unde oamenii le ofereau concurentilor apa pe marginea soselei, din mers, dar noi nu eram la concurs, iar lumea nu stia ca vom trece pe acolo la vreo ora fixa.
Marea noastra parere de rau a fost ca din cauza timpului scurt pe care l-am avut la dispozitie, am trecut ca rata prin apa, adica nu am putut vizita mai nimic din ce iti ofera fiecare oras, muzee, biserici, castele, cetati. Tururile de acest fel presupun atingerea unor localitati, parcurgerea unui numar de kilometri, dar prima grija pe care o ai seara este sa te cazezi si daca se poate sa mananci ceva. Dimineata, nu stii cum sa te trezesti mai devreme si sa o iei din loc, daca se poate pe racoare, pentru ca daca incepe caldura, esti condamnat sa dai din tine toate lichidele pe care le-ai acumulat pana atunci.
Am fost intrebati de multi amici pe care i-am intalnit in turul nostru daca nu avem in spate o masina care sa ne asigure asistenta de orice fel. Adevarul este ca nu am avut spatele asigurat, insa am gandit traseul de parcurs in asa fel incat oriunde ne-am afla sa nu fim la o distanta prea mare de Hunedoara, respectiv 150-200 de km, astfel ca daca aveam probleme sa putem fi ajutati in maximum trei ore. Din pacate, aceasta s-a intamplat in apropierea Sighisoarei, unde eu avand o bicicleta de asfalt am reusit sa-mi distrug roata din fata, cauciucul s-a taiat pur si simplu, si nu aveam alta solutie decat sa asteptam pe cineva sa ne depaneze. Nu a fost o problema prea mare, masina de acasa a sosit in aproximativ trei ore cu roata care era deja pregatita, dar pe care ne era greu sa o caram cu noi.
In tot raul si un bine, ca ne-am mai vazut cu familia, am stat la un restaurant cateva ore, am povestit dintre aventurile de pana atunci, si ne-am luat ramas bun, pentru ca noi am plecat la Sovata iar fetele (Denisa si Geta) au plecat acasa.
Probleme am mai avut doar dupa ce am coborat Mesesul, sa nu uitam ca am mai coborat si Feleacul, cand sabotii de frana s-au cam uzat, dar asta nu era motiv sa chemam asistenta, asa ca ne-am descurcat pe plan local si i-am schimbat.
Una peste alta, as putea zice ca astfel de tururi contra-cronometru nu prea sunt indicate, in sensul ca nu reusesti sa “ai haznă” de locurile prin care treci. Esti tot in viteza, nu poti vizita nimic, ramai doar cu performanta ca ai trecut pe acolo, ca ai vazut niste peisaje frumoase, dar nu poti relata nimic despre istoricul zonei, nu poti zice ca este un traseu instructiv-educativ. Avantajul nostru, mai ales al meu, este ca majoritatea localitatilor prin care am trecut sunt arhicunoscute de mine, care am locuit pe acolo, am rude la care mergeam in vacante si am reusit seara la culcare sa-i explic si lui Sebi ce si cum despre fiecare loc vizitat si pe care el il vazuse pentru prima oara.
De aceea ne-am propus, ca in urmatoarele intreprinderi de acest gen, pe care dorim sa le facem si in viitor, sa facem drumuri de multi km, dar cu stationari de cateva zile, cu vizitarea pricipalelor obiective turistice si culturale pe care le ofera zona vizitata. Nu cred ca ideea de circuit iti ofera destul confort, trebuie sa cari dupa tine o gramada de haine de schimb, obiecte inutile, care pana la urma iti ingreuneaza deplasarea pe bicicleta, deplasare care ar trebui sa fie cat mai lejera (nu va spun cate carpe am trimis acasa de la Sighisoara, iar la Felix, unde am gasit niste contarani, deasemenea).
Turul cu bicicleta e frumos, dar sa fii usor, sa nu cari nimic in plus, sa ai bani de cazare si mancare, daca nu ai prieteni sau rude, si mai ales sa nu dureze mai mult de patru-cinci zile.
Oricum ar fi, dupa ce aceasta “miscare” voi ramane vesnic devotat ideii de miscare si mai ales pe bicicleta, chiar daca la iarna, pentru cateva luni, vom schimba bicicleta cu schiurile sau saniuta.

Ardeal Blog-Tour – prima zi!

admin — Mon, 17 Aug 2009 23:57:17 +0000

Asa cum am promis, dar am scris… nu, azi a fost ziua in care in sfarsit am dat drumul turului ciclist la care ne-am angajat eu si Sebi.
Am avut o perioada de antrenamente, multi kilometri, ceva efort, dar cu satisfactii deosebite din punct de vedere al sanatatii.
De la curse de 15-20 km/zi la 60 km/zi, am ajuns sa prindem curaj sa ne aventuram la un traseu de 100 km/zi.
E drept ca prima zi a fost de incalzire, adica Hunedoara-Orastie, 37 km, dar am considerat-o faza de inceput, de acomodare si daca am zis ca ne vizitam si neamurile, nu puteam sa nu ne oprim la cele mai bune rude ale noastre, adica la nasii familiei Bargau si la sora si nepotii mei.
Am fost tratati regeste cu salata de vinete, care tocmai se coceau cand am ajuns, iar daca focul era pus la gratarul din gradina, normal ca am avut parte si de niste frigarui facute de Virgil asa cum numai el stie.
Doamne, ce racoare buna tine pivnita lor, cand e vorba de lichide cum ar fi berea sau vinul!
Nu vreau sa va fac pofta, dar acolo ma simt cel mai bine cand sunt in deplasare!
Sigur ca vizita noastra a fost una normala, deoarece mergem des acolo, dar nepoata mea, Ioana, cand ne-a vazut pe biciclete si transpirati, si-a dat seama ca nu eram “ca de obicei”, asa ca nu mai stia ce pofte sa ne faca, ce sa ne dea, unde sa ne culce, sa ne recapatam fortele pe dimineata, cand stia ca ne asteapta un drum mult mai lung decat cel din ziua asta.
A fost minunat, ne-am balacit cateva minute in mica lor piscina din gradina, am adormit bustean, pana dimineata si ne-am dat seama ca daca va fi sa dormim in cort sau in vreo sura cu paie, dupa niste ore bune de pedalat, nu va fi o problema cat de mica!
Sa vedem ce ne va oferi Ocna Sibiului, acolo unde vrem sa facem urmatoarea oprire si cazare.
Mentionez ca acolo deja suntem pe cont propriu, adica nu avem neamuri, deci va trebui sa folosim cortul sau daca avem noroc o casuta de lemn.
SIBIU, asteapta-ne!
A, uitam sa va spun ca poze si chestii “destea” tehnice le gasiti la Sebi pe blog, iar cei fara de care excursia noastra ar fi fost mai dificila, sunt:

Sponsorii principali:
AMD si www.azerty.ro

Sponsori:
www.amc.ro
www.openmap.ro
www.hazmedia.ro
www.youclubvideo.com
Mircea Popescu