Stie toata lumea, sau daca nu stie, ar trebui sa afle ca Orastia a fost un centru legionar de mare importanta, iar catedrala “Sf. Arhangheli Mihail si Gavril” a fost construita prin contributia a 13 cuiburi de legionari, dupa proiectul arhitectului George Cristinel, iar temelia sa a fost pusa la initiativa preotului Ioan Moţa, in anul 1936. Multa lume care se roaga acum sub acoperisul Catedralei ar trebui sa stie ce sacrificii au avut loc pentru ca acest lacas de cult sa fie si sa arate asa cum arata acum.

Dupa 1945, cand au ajuns comunistii la putere, Catedrala din Orastie a ramas in picioare si reprezenta cel mai important loc de rugaciune al oamenilor de aici. Odata cu trecerea vremii, orice lucru se degradeaza, iar catedrala din Orastie suferea de imbatranirea acoperisului, insa conducerea comunista nu avea de gand sa faca ceva pentru repararea lacaselor de cult, mai mult, era tot mai mult indreptata spre demolarea acestora.

Se punea tot mai acut problema repararii acoperisului, insa pentru asa ceva comunistii nu aveau bani. Atunci, s-au gasit niste binevoitori (din cate stiu eu, fosti legionari, care au vrut sa fie anonimi) care au fost de acord sa suporte cheltuieleile de reparare a acoperisului catedralei, dar donatia lor nu era in bani, ci in materiale. Iar materialul cu care urma sa se acopera catedrala, era… tabla de cupru. Trecuta neobservata, incercarea de ajutor data bisericii a fost aprobata de mai marii comunisti si lucrarea s-a efectuat. (more…

Pentru ca “Orastie 1″ avea titlul “La Praizic”, o asemanare de nume mi-a inspirat urmatoarea povestioara, ce-i drept mai scurta, dar hazlie.

Langa Orastie, spre Mures, la 2 kilometri de oras, se afla un sat dragut, cu oameni harnici si foarte prietenosi, caruia ii zice Pricaz. Ei, un grup de copii din Orastie pleaca in excursie, prin grija Casei Pionierilor de atunci, intr-un  circuit care cuprindea si manastirile din nordul Moldovei. Ajunsi la Iasi, li s-a asigurat cazarea intr-un internat scolar, elevii fiind in vacanta.

Copiii erau in vacanta, dar pedagogul nu, deoarece el, saracul, acolo isi avea casa. In sfarsit, pedagogul de la acel internat ii intampina pe copii si incearca sa-i repartizeze pe camere, dar inainte de asta, incearca sa se imprieteneasca cu ei, si pentru inceput, ii intreaba de unde vin. Unul dintre copii, mai istet, ii spune: noi suntem din Orastie!

- Orastie? zice pedagogul, asta pe unde vine?
- Cum, nu stiti?
- Nu prea. (more…

Nu-i nimeni mai mandru decat mine ca m-am nascut in Orastie, nu stiu sa va spun de ce. Poate ca acolo este un izvor de spiritualitate deosebit, poate ca ati auzit de Palia de la Orastie (prima traducere românească a celor 5 cărţi de la început ale Vechiului Testament), de Aurel Vlaicu, de Diaconul Coresi si faptul ca la Orastie s-a tiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament si trebuie sa ma opresc aici, daca nu vreau sa fac lectii de istorie.
Acum, sa trec la intamplari amuzante din Orastie, iar unul dintre cele mai cunoscute locuri si localuri din Orastia anilor 1960-1980 era Praizic.
Aflat pe drumul care se indreapta spre iesirea catre Alba-Iulia, Praizicul este si o zona cunoscuta a Orastiei, dar a fost si o carciuma renumita, mai ales in randul pescarilor. Avand Muresul la 2 kilometri departare, orastienii mergeau la pescuit cu mic, cu mare, unii pentru distractie, altii din patima, iar altii de nevoie, pentru ca zile grele au fost mereu.

Locul de intalnire al pescarilor era la Praizic. Acolo se spuneau bancuri, se vindea si se cumpara peste. Daca vroiai peste proaspat, nu mergeai la alimentara, mergeai la Praizic si gaseai pe alese. Ca la orice targ, era si acolo un program pe care il dicta programul crasmei, dar si dupa inchidere mai ramaneau vreo 2-3 pescari betivi care ramaneau cu marfa nevanduta.

La Praizic insa veneau si pescarii-curvari, adica cei care nevestelor le spuneau ca merg la pescuit, dar de fapt mergeau la alte “activitati”, dupa care treceau pe la Praizic si cumparau vreo 2-3 pesti cu care se dadeau mari.

Asa a facut un vecin al meu, cand eram inca copil. A petrecut omul mai mult timp cu amanta, a uitat ca si Praizicul are programul sau, iar cand si-a terminat intalnirea, a trecut pe la Praizic sa-si cumpere pestele. Acolo insa, surpriza, era pustiu, plecasera cu toti acasa; ori a fost peste putin, ori a fost cererea prea mare.

Ce sa faca omul meu? Sa se intoarca acasa de la “peste” fara nimic? Nu se putea! Mai era un restaurant in centru, Dacia ii spunea, acolo era sigur peste pe la bucatarie, dar trebuie ca era mai scump. Ce sa-i faci, strici o casnicie pentru niste gologani in plus? Si merge vecinul meu la bucatarul restaurantului si-i zice disperat: da-mi, te rog, niste peste de vreo 100 de lei ca mai mult n-am! (more…