Dupa 1945, cand au ajuns comunistii la putere, Catedrala din Orastie a ramas in picioare si reprezenta cel mai important loc de rugaciune al oamenilor de aici. Odata cu trecerea vremii, orice lucru se degradeaza, iar catedrala din Orastie suferea de imbatranirea acoperisului, insa conducerea comunista nu avea de gand sa faca ceva pentru repararea lacaselor de cult, mai mult, era tot mai mult indreptata spre demolarea acestora.

Se punea tot mai acut problema repararii acoperisului, insa pentru asa ceva comunistii nu aveau bani. Atunci, s-au gasit niste binevoitori (din cate stiu eu, fosti legionari, care au vrut sa fie anonimi) care au fost de acord sa suporte cheltuieleile de reparare a acoperisului catedralei, dar donatia lor nu era in bani, ci in materiale. Iar materialul cu care urma sa se acopera catedrala, era… tabla de cupru. Trecuta neobservata, incercarea de ajutor data bisericii a fost aprobata de mai marii comunisti si lucrarea s-a efectuat.

Surpriza comunistilor a venit putin mai tarziu, cand dupa ploi si vanturi, copertina maro de culoarea cuprului, prin oxidare, a devenit verde , culoare reprezentativa a legionarilor. De vreo cateva decenii, Catedrala din Orastie, care este simbolul orasului, este prezenta in majoritatea cartilor postale si, daca sunteti putin atenti, veti constata ca acoperisul Catedralei este verde, in ciuda comunstilor care inca mai bantuie prin oras fara sens.

Morala? Legionarii si-au atins scopul! Si bine au facut!

Imi cer scuze daca nu am fost prea bine documentat, insa asta este legenda pe care mi-am insusit-o ca orastian, si nu va ascund ca in documentarea mea am folosit informatii de pe un site pe care va recomand sa-l vizitati, daca doriti sa aflati mai multe despre Istoria neamului romanesc, asa cum este , nu cum au vrut comunistii sa ne faca sa credem.

Langa Orastie, spre Mures, la 2 kilometri de oras, se afla un sat dragut, cu oameni harnici si foarte prietenosi, caruia ii zice Pricaz. Ei, un grup de copii din Orastie pleaca in excursie, prin grija Casei Pionierilor de atunci, intr-un  circuit care cuprindea si manastirile din nordul Moldovei. Ajunsi la Iasi, li s-a asigurat cazarea intr-un internat scolar, elevii fiind in vacanta.

Copiii erau in vacanta, dar pedagogul nu, deoarece el, saracul, acolo isi avea casa. In sfarsit, pedagogul de la acel internat ii intampina pe copii si incearca sa-i repartizeze pe camere, dar inainte de asta, incearca sa se imprieteneasca cu ei, si pentru inceput, ii intreaba de unde vin. Unul dintre copii, mai istet, ii spune: noi suntem din Orastie!

- Orastie? zice pedagogul, asta pe unde vine?
- Cum, nu stiti?
- Nu prea.
- Pai, e foarte simplu, e la doi kilometri de Pricaz!

Pentru cine inca nu a aflat unde-i Orastia, va spun eu, sa nu intrebati copiii: e la 25 km de Deva, spre Sibiu, la 18 km de Geoagiu Bai, la 18 km de Costesti, de unde incep muntii Orastiei cu cetatile dacice, si la 40 km de Alba Iulia, unde stiti ce s-a intamplat odata!

La cerere, pot da si coordonate GPS. Multumesc.

Locul de intalnire al pescarilor era la Praizic. Acolo se spuneau bancuri, se vindea si se cumpara peste. Daca vroiai peste proaspat, nu mergeai la alimentara, mergeai la Praizic si gaseai pe alese. Ca la orice targ, era si acolo un program pe care il dicta programul crasmei, dar si dupa inchidere mai ramaneau vreo 2-3 pescari betivi care ramaneau cu marfa nevanduta.

La Praizic insa veneau si pescarii-curvari, adica cei care nevestelor le spuneau ca merg la pescuit, dar de fapt mergeau la alte “activitati”, dupa care treceau pe la Praizic si cumparau vreo 2-3 pesti cu care se dadeau mari.

Asa a facut un vecin al meu, cand eram inca copil. A petrecut omul mai mult timp cu amanta, a uitat ca si Praizicul are programul sau, iar cand si-a terminat intalnirea, a trecut pe la Praizic sa-si cumpere pestele. Acolo insa, surpriza, era pustiu, plecasera cu toti acasa; ori a fost peste putin, ori a fost cererea prea mare.

Ce sa faca omul meu? Sa se intoarca acasa de la “peste” fara nimic? Nu se putea! Mai era un restaurant in centru, Dacia ii spunea, acolo era sigur peste pe la bucatarie, dar trebuie ca era mai scump. Ce sa-i faci, strici o casnicie pentru niste gologani in plus? Si merge vecinul meu la bucatarul restaurantului si-i zice disperat: da-mi, te rog, niste peste de vreo 100 de lei ca mai mult n-am!

Bucatarul, om de onoare, ii baga intr-o plasa un peste marisor si unul mai mic. Cel mare, avand o coada mai marisoara, il impresioneaza pe vecinul meu, si acesta arunca punga si-l pune intr-un buzunar al rucsacului sau kaki, cu care mergea la pescuit. Numai asa flutura coada pestelui…

Acasa, sotia il astepta impreuna cu vecinii de vis-a-vis, sot si sotie, cu mamaliga pregatita, cu mujdeiul facut, numai sa vina cu pestele. Si apare omul nostru, cu pestele in cauza, cu coada fluturand deasupra rucsacului si foarte mandru de prada sa. Nevasta nu prea le avea ea cu pestii, dar vecinul, bun prieten, ii zice:

- Ba Misule, unde ai gasit asa frumusete de ton, ca asta nu creste numai in mare sau ocean, iar la noi nu-l poti pescui decat de la Gigi, bucatarul de la Dacia?

Scandalul care a urmat nu mai putea fi oprit decat de niste cercei de aur cumparati bietei sotii inselate de la nea Romica, bijutierul, care trebuia sa jure ca aurul nu e de fazon, ci are 18 carate.