Daca am promis, nu vreau sa fiu mojic, asa ca ma tin de cuvant si continui cu impresiile din Austria.
Cat despre poze, as prefera sa le pun pe toate intr-un singur post si cu mai putine comentarii.
Parerea mea este ca un post cu foarte multe randuri scrise este plictisitor, iar cel care intra la tine pe blog, daca nu ti-e dator, nu sta sa citeasca pana la capat. Sebi zice ca din contra trebuie scris cat mai mult , iar Denisa e de acordeon cu mine, ca postul trebuie scris concis din cat mai putine si convigatoare cuvinte.
Greu de facut asta, cand ai de povestit ce-i vazut in Tirol. Asa ca, dragilor mei, imi cer scuze ca tra sa scriu mai mult, dar nu poti zugravi o zona, un peisaj, o urbe si mai ales un tinut atat de frumos in prea putine cuvinte, asta daca nu esti vreun geniu literar.
Aici as vrea sa scriu despre cat pot fi austriecii de neglijenti cu drumurile din jurul statiunii. Adica ei, in mod deliberat nu curata zapada pana la pamant, dar in fiecare dimineata, te poti trezi pe melodia de avertizare a plugurilor de dezapezire. Si te intrebi ce vor sa curete? Pai curata zapada, fac un fel de tunel, uneori nu te poti orienta decat dupa niste stalpi care marcheaza limitele laterale ale drumului, batatoresc zapada existenta, dar o dau la o parte pe cea care este in plus. In acest fel ei creaza niste drumuri de zapada, practicabile fara nici o problema pentru masini, dar mai ales pentru saniile trase de cai, sanii care fac deliciul turistilor din toate tarile, care vin sa se distreze acolo.
Deasemenea, daca iti arunci o privire de ansamblu, vei vedea ca in jurul Westerndorfului, exista o ampla ramificatie de drumuri de acest fel, care duc, fiecare catre una sau mai multe casute de vis.
Toate aceste casute, sunt de fapt pensiuni, acestea reprezentand aafacerea de baza a localnicilor din zona, ele sunt construite dupa niste rigori clare, adica in stil Tirolez, si nu trebuie sa depasesca un anumit numar de locuri de cazare.
Interesant este faptul ca primaria nu accepta dezvoltarea marilor concerne de turism in zona si acesst lucru cred ca-i confera sarmul si pitorescul de care se bucura cat si prosperitatea localnicilor care sunt feriti de concurenta neloiala la care ar trebui sa faca fata altminteri.
Vara, fiti siguri ca fiecare din potecile inzapezite pe care vi le-am descris, sunt niste drumuri asfaltate, pe care primaria le pune la dispozitia fiecarui mic investitor in turism.
Si daca zici drum in Austria, acolo sigur este si apa curenta, canalizare, curent electric si poate si gaz.
Greu de crezut, dar totusi adevarat, asta e si motivul pentru care am numit aceste locuri “de basm” sau “de vis” si cred ca nu -am inselat deloc.

3, pentru ca e al treilea post despre Austria, in urma vizitei din 13-15 februarie la Westerndorf, in inima Tirolului. Si o sa mai fie, ca tare mi-a placut!
Daca in postul trecut m-am referit la conditiile exceptionale in care se poate circula pe o autostrada, in conditii de iarna, acum as vrea sa ma opresc asupra atmosferei dintr-o crasma postata in apropierea plecarii la ski a turistului langa o baza de telecabine, teleski si telegondole.
Se stie ca reteaua, asemenea unei panze de paianjen, formata din cablurile care te poarta pe unde vrei si pe unde nu vrei in cabine colorate si foarte comode, este vasta, acoperind cateva sute de kilometri, putand sa admiri peisaje de basm, dar mai ales, esti dus in varful muntelui, de unde iti dai drumul cu schiurile sau plansa in orice directie vrei, pentru ca sunt o gramada, si ori unde ai ajunge, gasesti o varianta sa te intorci acolo de unde ai plecat. Reintors, dupa cateva ore de dat pe zapada, trebuie neaparat sa intri intr-un barulet, sa bei un ceai, o tarie, sau de ce nu o bere, daca esti profesionist, iar in Austria nu ai cum sa ratezi renumita lor bere.
In Westendorf, am intrat intr-un, sa-i zicem bar, care se numeste “Papala pub”, construit in stilul inegalabil al zonei, din piatra,caramida si lemn, in care intri dupa ce urci niste scari, iar care la intrare, are un supotr din lemn pentru schiuri sau planse, care le lasi acolo, fara sa le pui cablu cu lacat ca la noi. Am intrebat pe gazda noastra, Lucian, daca nu se fura, dar din statisstici se zice ca nu s-au inregistrat reclamatii si mai mult decat atat acesta ne-a marturisit ca plecand de acasa, inainte cu doua ore, nu si-a incuiat usa de la casa, conform unei traditii mai vechi pe care cu greu a deprins-o, de cand sta aici.
In barulet, atmosfera draguta, multi oameni fericiti, fara ganduri despre bugetul tarii de bastina, se vorbea mai mult olandeza (cred) decat germana, pe toate mesele era bere, si pe toate feţele era un zambet si o satisfactie care nicicum nu te trimitea cu gandul acasa, la nevoile si grijile cotidiene.
Muzica, era de genul vals saltat sau cum se mai auzea pe la noi, Ritz-n-tzop? Nu stiu daca am scris bine ce am vrut sa exprim, dar brasovenii si sibienii sigur si-au dat seama.
Dupa ce am comandat o tura de bere, am fost serviti de o fatuca romanca,(una din cei 5-6 romani care locuiesc si muncesc acolo) cu o bauturica semi-tarie asezonata de un fruct in micutul pahar, pe care ne-a oferit-o din partea ei, ca sentiment patriotic, dupa care o echipa de promoteri de la firma Bacardi, ne-au oferit cate un pahar din bautura lor, cu cuburi de gheata, timp in care ne-u cerut permisiunea sa ne fotografieze, sa aparem pe site-ul lor, la care sigur ca nu am avut nimic impotriva.
Mai e o chestie, pe care nu o prea vezi pe la noi, un joc, care mi s-a parut interesant, desi cam copilaresc, e sa dai cu un ciocan in niste cuie, intr-un butuc pus de patronul barului, iar cel care introduce din cele mai putine lovituri cuiul pana cand nu se mai vede, castiga mica competitie dintre doi sau mai multi participanti, si poate fi mobilul unui mic pariu pe bautura cumparata de la acel bar.
Jocul e gratuit pentru consumatori, iar ciocanul este unul de dulgher, iar parte cu care se loveste cuiul este cea ingusta!
Ce sa mai zic, fara comentarii, a fost dragut, ne-am distrat bucurandu-ne de felul in care se bucurau si ceilalti, de seninatatea oamenilor din jur, de simplitatea lor, de puritatea lor, de inocenta lor la urma urmei.
A urmat sa vizitam un magazin pentru a face cumparaturi si pentru acolo, dar si pentru acasa, dar despre asta intr-un post viitor, asa cum am promis.

Am promis sa revin cu impresii din Austria si o fac acum pentru un episod petrecut pe autostrada, in apropiere de Salzburg, undeva pe langa granita Austriei cu Germania.
Relieful din aceasta zona este framantat, autostrada urca in munte si fara sa-ti dai seama ajungi la altitudine, iar daca este si iarna, te poti trezi cu schimbari bruste de temperatura, cu precipitatii, asa cum am patit noi, care, ruland pe o sosea uscata cu 130 km/ora, aveam sa ne dam seama dintr-o data ca fulgii de afara care aveau dimensiunile unui pachet de tigari incepeau sa umple soseaua, iar temperatura de afara scadea vizibil. In aceste conditii, am oprit pentru cateva secunde sa vedem cat de periculoasa este zapada depusa pe sosea, moment in care au si aparut doua “tancuri” de dezapezire, unul pe o banda si altul pe cealalta banda, cu plug si solutie de clor (cred) pentru topirea zapezii de pe sosea.
Am ramas interzis, adica nici nu s-a putut depune zapada aia saraca macar de cativa cm si astia au sarit repede sa o dea la o parte.
Adevarul e ca nu puteai vedea, din cauza fulgilor, mai departe de 30 de metri si aparitia masinilor de dezapezire a fost o linistire si cu totii am luat-o in urma lor pe un drum curatat proaspat si cu o viteza destul de buna, adica 80-90 km/ora.
Asta imi aduceam aminte privind blocarea, la televizor, a Autostrazii Soarelui de la noi, dupa ce cativa fraieri au crezut ca sunt pe partie si si-au dat drumul cu masinile unul intr-altul. Asta, bineinteles, in conditiile in care cand a inceput sa ninga, cei care iau bani pentru asta trebuia sa fie cu mic cu mare sa dea zapada la o parte, sa curete, sa spele, sa faca loc.
Din pacate, la noi, vremea nefavorabila este un motiv obiectiv de producere de accidente.
Am vazut imagini la TV si nu era ninsoarea mai mare decat cea pe care am intalnit-o pe autostrada austriaca, dar la noi esti lasat sa mori sub nameti, chiar daca asta se intampla pe o autostrada.
Si ne mai intrebam de ce nu vine lumea sa ne vada frumusetile patriei, de ce nu merge turismul la noi?
Pai asta e singurul motiv, de care nu tine seama nimeni, desi toata lumea stie, si nimeni nu face nimic: INFRASTRUCTURA! Asta e cuvantul care poate salva Romanica, daca vrem turism, turisti, bani din afara, daca vrem sa fim vizitati. Altfel, se vor gasi unii sa faca turism de “peripetii”, de genul off-road, cu masini sau cu motociclete de teren.
Pana cand vom avea ce ne trebuie, eu va recomand sa mergeti la Westendorf, in Austria, unde nu sunteti in pericol cu masina indiferent de starea vremii, unde gasiti tot ce va doreste inima daca sunteti impatimiti ai sporturilor de iarna, sigur nu va fura nimeni schiurile sau plansa daca ati lasat-o in fata barului unde va puteti incalzi cu un ceai sau Bacardi, gasiti o bere de calitate la aceleasi preturi din supermarketurile romanesti, cazare la preturi mai mici decat pe valea prafovei si cel mai important, nu auziti manele, decat in cazul in care le aduceti de acasa, ceea ce nu va recomand.
Avem oameni acolo care va pot ajuta sa platiti mai putin, sa va simtiti mai bine, sa va ajute sa cunoasteti mai bine zona, sa va calauzeasca peste tot, in asa fel incat sa va simtiti ca acasa.
Incercati si nu o sa va para rau!

Am insotit copiii intr-o excursie de sfarsit de saptamana in Austria, mai precis in Tirol, am vazut ce nu credeam ca “sa eczista” numai in basme, dar si basmelee trebuie sa se inspire de undeva si cred ca Tirolul e locul lor de inspiratie.

Sigur, relieful si pozitia geografica a Tirolului ii confera avantaje greu de egalat, dar avem in tara o seama de peisaje absolut identice,  insa virgine, in sensul ca nu poti ajunge sa le vezi decat cu pasul.

Cu toate astea ei sunt cu mullt in urma noastra. Am constatat asta vazand ca acolo inca nu sunt ambuteiaje pe sosele(nu pe autostrada), lumea nu se injura, asa cum era si la noi pe vremuri, poti sa-ti lasi usa deschisa la casa pana te duci in urbe sa-ti faci cumparaturile, nu-ti fura nimeni schiurile daca le lasi in fata crasmei unde bei un ceai sa te incalzesti, nu se fura masini, multe produse culinare sunt fara e-uri, asa cum erau si la noi altadata, nu am vazut in trei zile si 2200 de km decat o masina de politie, sunt drumuri care deliberat sunt lasate cu zapada, pentru a se putea deplasa saniile trase de cai, desi masinile nu patineaza pe acolo si infiecare dimineata trece un plug si face “partie”.

Greu de inchipuit si totusi adevarat, am scris ceva dar nu totul, in speranta sa nu citeasca si romanul care nu trebuie sa ajunga acolo vreo data. Sper din toata inima sa vedeti si sa va bucurati cu totii de aceste meleaguri de basm, asa cum sper sa nu citeasca borfasii romani si postul meu sa nu fie un pont pentru ei.

Daca crezi ca un cost de transport de 200-300 de euro nu face o gaura prea mare intr-un buget de calatorie, cu siguranta celelalte cheltuieli sunt egale sau mai mici cu cele din Romania, dar satisfactiile sunt categoric de cateva ori mai mari, statiunile sunt populate de turisti din toata Europa, mai ales olandezi, toti simpatici si pusi pe o continua distractie.

Promit sa revin cu impresii si poze bineinteles.

Ce frumos se vorbeste peste tot despre produsele romanesti, alaturi de indemnul de a le consuma.

OK, sunt de acord, chiar am anticipat acest trend si daca spuneam cuiva chestia asta atunci cand eu haleam produse romanesti, toti mi-ar fi zis ca sunt comunist. Nimic nu se compara cu traditionala slanina, carnati, rosii de Dabuleni, cu branza aceea pe care o mai poti cumpara de la ciobanii sibieni de pe Valea Oltului si lista ar putea continua la nesfarsit, dar cu siguranta n-ar exclude tuica de Zalau.

Putem sa trecem si pe partea cealalta, adica in zona produselor industriale, unde avem cei mai buni rulmenti, cei mai rezistenti si putini mirositori ciorapi “de Sebes”. Daca ziceti ca sunt nebun, va cred, dar sa stiti ca nebunu’ are dreptate cateodata.

Acum ca e criza, e normal sa promovam prin cumparare produsele romanesti, pentru ca fiecare natiune face acelasi lucru. Toti sunt patrioti si vor consuma produsele lor traditionale si probabil ca cei mai putini patrioti, vor avea de pierdut. Ar fi o chestie insa, care mie imi da cu virgula: ce facem cu comerciantii romani care au facut stocuri de bunuri din export, cum ar fi portocale, banane, kiwi, smochine, curmale, sony, mercedes, wv., audi, samsung si lista este fara sfarsit?

Dragi conationali, cei care deja au dat banii pe aceste produse, romani fiind, sunt acum in situatia de a fi refuzati de catre noi, sa nu le cumparam produsele, pentru ca ele nu ar fi romanesti, ce facem?

Trebuie sa gandim bine, sa vedem ce se poate face in agricultura, pentru sporirea culturilor de portocali, curmali, maslini, kiwi, lamai si mai ales trebuie vazut cu padurarii astia, ce fac cu palmierii de Craciun, care dispar unul cate unul, atat de pe litoral cat si din rondourile capitalei noastre dragi. Fratilor, uitati de patriotism, trebuia sa-l aveti in vedere pana acum, deoarece in zilele noastre, functioneaza legea cererii si ofertei, frontierele acestui sistem sunt aceleasi cu ale Europei, Romanica poate sa consume mai multa slanina, oua, tuici, branzeturi, dar nu poate naviga pe internet cu radio gloria, nu poate deschide mp3-uri cu pick-up mondial, nu poate folosi calculatoare Felix pe post de laptop, nu se poate orienta in teren cu lumanari de gen GPS.

Faceti, dragilor, agricultura performanta, ca se preteaza, faceti turism ca avem mare si munte de neegalat, dar pentru asta, dati preturi rezonabile, aratati-le turistilor pe unde trec autostrazile, dovediti-le tuturor strainilor cu bani, ca noi nu cunoastem cuvantul Shpaga, nu am auzit de el si cred ca e de origine klingoniana!
Va pup pe podelareş! (portofel)

Dormeam, sunt sigur ca dormeam si visam atat de frumos… Se facea ca sunt in vacanta – normal, vara, o vara fierbinte care nu te lasa sa stai departe de orice lac, rau, balta sau piscina si eram chiar in apa, o apa cristalina, cu nuante albastre-verzui, in care iti vedeai tot corpul, o apa care avea un miros care semana cu cel al deodorantului divei care tocmai trecuse pe langa mine si care a intors toate capurile, pardon, capetele masculine dupa ea, o apa care facea bule de sifon daca miscai mana mai repede prin ea… o apa… super! cum zice copilul din reclama in care isi gaseste mama super!

Dupa cateva lungimi de bazin, ies afara, la barul piscinei si cer o bere rece, care mi se si ofera, dar culmea, nu trebuie sa o platesc! Dupa ce o dau pe gat mai cer una si surpriza! nici pe asta nu trebuie sa o platesc. In aceste conditii, mai dau pe gat doua, dupa care nu mai pot, desi berea era si ea super! Dar mi se cam facuse foame si intreb la bar ce se poate ciuguli pe acolo; barmanul imi arata un stand despre care credeam ca e o expozitie culinara si imi da de inteles ca va trebui sa ma servesc singur, lucru pe care il si fac, dar, culmea, nici de data asta nu mi se cer bani! Apoi am inteles ce inseamna totul inclus, adica am platit la intrare suficient incat sa pot manca, bea si face baie pentru toata ziua.
E drept ca de mancat am mancat mai putin decat altii, dar nici unul nu a baut bere sa ma egaleze, pentru ca dupa gustarica am mai luat doua berule, ca tare erau Super! Dupa consumatie, am zis sa mai fac o baie si intru in apa cristalina, numai ca berea pe care am baut-o a inceput sa ma preseze stiti voi pe unde. Ce-mi zic: sa-i dau drumul in apa, ca asa-i la noi! Zis si facut, insa pe masura ce se incalzea apa in jurul corpului meu, ea se si inrosea – de rusine, mi-am zis, insa rusinea era de partea mea, pentru ca in scurt timp, toti ochii din jur s-au intors spre mine, de parca am ucis pe careva.

La un moment dat, nivelul apei din piscina a inceput sa scada vertiginos, iar in cateva minute am ramas in picioare, pe fundul bazinului fara apa. Dupa asta, doi paznici, cam la doi metri fiecare, au venit si m-au invitat la un tango pana intr-o camera unde era un juriu format din trei barbati si doua femei (una era diva care mirosea frumos si stiti voi….

M-au intrebat daca e adevarat ce s-a intimplat, iar eu, dupa rusinea pe care am mancat-o inainte, am recunoscut imediat, ca sa nu mai adaug o alta. Au stat putin, au susotit intre ei, dupa care diva se ridica in picioare si da verdictul:

- Stimabile, esti condamnat pentru tot restul vietii sa-ti petreci vacantele in Romania, in campinguri, la cort, cu WC la comun, cu dusuri reci, cu ape care nu se inrosesc si cu bere calda, proasta si mai ales foarte scumpa!

Apoi, am inceput sa ma clatin, dar nu era clatinatul meu, ci era amicul meu, care striga:

- Hai, ba, scoala, ca dormi in soare si nu-ti face bine la procesor! Hai sa ne balacim putin! Ma trezesc intr-adevar, si-mi dau seama ca eram la Ocna Sibiului, intr-un camping de cosmar, inainte si dupa o scalda in apele sarate pe care asa le-a dat natura si omul n-a mai facut nimic acolo decat sa puna un gard de imprejmuire si sa-ti umfle banii pe orice, chiar si pe o berula calda!